Turnu Severin: Staţiunea Bala, tot mai căutată de mehedinţeni
Nu departe de oraşul Baia de Aramă şi la o distanţã de circa 70 km de Severin, se află staţiunea balneo-climaterică Bala cu ape termo-minerale, cunoscutã încă de pe timpul dacilor. Apele minerale de aici sunt la fel de bune ca şi cele de la Herculane. Complexul de Odihnã şi Tratament Balnear este amenajat pentru asigurarea tuturor serviciilor necesare, fiind dotatã cu mijloace terapeutice moderne, tratamentul fãcându-se la baza medicalã din hotelul Ceres.
Construit pe patru nivele, înconjurat de brazi, aici este locul unde se întâmplă minunile medicale. Are o capacitate de 208 locuri. Cazarea se face în camere cu două paturi, cu televizor, cu încălzire centrală şi apă caldă în permanenţă. Masa este servită în pensiunea-cantină din incinta unităţii, celălalte activităţi pentru petrecerea timpului liber, se desfăşoară în club, iar tratamentul se aplică în baza medicală specializată din hotel. “Până anul trecut, veneau pacienţi numai din Mehedinţi şi din judeţele limitrofe. Acum, avem din toată ţara. Avem grupuri de la Botoşani, Suceava sau de la Constanţa”, ne spune directorul complexului, Constantin Cîtu.
Pe lângă pensionari, se pot caza şi turiştii
Cei care vin aici se simt aproape ca acasă, căci în marea lor majoritate sunt pensionari. „Sunt pentru prima dată aici. Împreună cu ginerele meu, m-am uitat pe internet şi am văzut că e o staţiune bună. E mai greu cu transportul, mai ales în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru că nu poţi ajunge aici, dar ar trebui pe plan local să se ia o măsură. Tratamentul este foarte bun, iar oamenii foarte amabili. Voi mai veni cu cea mai mare plăcere, mai ales că sunt aici şi urme romane”, ne-a spus Veronica Suciu din Tg. Mureş.
Biletul unui tratament de 18 zile este, pentru pensionari, jumătate din valoarea cuponului de pensie. Dar, nu numai pensionarii pot veni aici. „În hotel, avem locuri şi pentru flotanţi. De exemplu, dacă un turist vrea să înopteze la noi şi să stea pe cont propriu, îl costă 105 lei pe zi, preţ care include cazare, trei mese pe zi şi proceduri”, ne spune directorul Cîtu.
Turiştii au dormit şi pe holuri
Complexul este ocupat acum în proporţie de 95%, dar au fost şi zile mai pline. „Capacitatea este de 208 locuri, dar am avut şi 260. Toată lumea se mira pe unde i-am cazat. Pe holuri, prin baza de tratament, avem vreo 40 de fotolii pat pe care le-am băgat prin fiecare cameră, pentru că, de regulă, vin şi cu câte un copil. Am mai amenajat şi în club sau în sala de gimnastică. La urma urmei, pacienţii nu vin să doarmă, vin să-şi facă tratamentul, să-şi facă procedurile”, ne-a declarat directorul complexului.
Miracole prin tratamente specializate
Staţiunea oferă alinare pentru pacienţi cu afecţiuni ale aparatului locomotor, reumatismale, inflamatorii, ginecologice, hepato-biliare, digestive, de nutriţie, endocrine şi ale căilor urinare. Ca factori terapeutici, în staţiune se găsesc ape minerale mezotermale, slab sulfuroase, oligominerale, nămol sapropelic sulfuros, climat de crutare, aerosoli generaţi de plantele de câmp şi o atmosferă bogată în ioni negativi.
Articolul se datoreaza Cristinei Popescu. Sursa: Adevarul
Turnu Severin: Staţiunea Bala, tot mai căutată de mehedinţeni
Publicat de catre
Mady Cîtu
luni, 15 februarie 2010
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu